România şi ACTA in parlamentul european

Poate nu credeţi cã vã intereseazã politica din România. E o iluzie,  dacã ţineţi la  libertatea Internetului. Vrem nu vrem, politica ne afecteazã pe toţi. Textul la care vã trimit mai sus aparţine fostului meu student DaImon. Şi e un exemplu de manual de problemã pe care in Statele Unite alegãtorii “cer socotealã” politicienilor când votul acestora nu le respectã interesele.

Small is beautiful (sau despre alegerile la, şi viitorul UVT)

Sãptãmâna asta au avut loc alegerile pentru funcţia de rector la Universitatea de Vest din Timişoara. A câştigat din primul tur (cu un scor foarte concludent) Marilen Pirtea. Cum nu ii cunosc pe niciunul dintre cei doi candidaţi nu pot oferi decât nişte opinii fatalmente subiective şi neinformate.

Pentru inceput: felicitãri câştigãtorului. “Din afarã” percepţia mea e cã lumea a vãzut in el un candidat care ar fi realizat anterior lucruri bune in facultatea cãreia i-a fost decan – de unde diferenţa mare de scor. Pentru unele opinii in acest sens (venind din zona umanistã a UVT) vezi aici. Iar faptul cã unul dintre prorectorii din noua echipã va fi un om, profesorul Viorel Negru, care a contribuit (in opinia mea) prin conducerea sa la creşterea INFO@UVT e un punct pozitiv.

O explicaţie suplimentarã pentru cei care nu provin din UVT: de ce rectorii acestei universitãţi tind sã provinã in ultima vreme din rândul facultãţii de economie ? Simplu: acest lucru reflectã un “raport de forţe” existent cel puţin pânã de curând in universitate: potrivit acestui document (vezi pagina 7) aproape o treime din studenţii UVT din anul 2010-2011 au fost inscrisi la FEEA.

Judecat dupã criterii pur ştiinţifice CV-ul rectorului nou ales mi se pare, trebuie spus, relativ subţire (in linia CV-urilor economiştilor din România, ştiinţific mult sub cei din ştiinţele naturii). E insã puţin mai bun decât al contracandidatului. CV-ul ştiinţific nu e neapãrat o problemã: eu nu vãd neapãrat rectorul drept un om de ştiinţã ci un manager. In opinia mea cele douã talente (ştiinţã versus management) sunt in general mai curând complementare^[1].

Sigur, e absolut necesar ca un rector sã aibã o viziune compatibilã cu rolul unei universitãţi moderne. Dar la noi rectorii trebuie sã facã slalom printr-o legislaţie in schimbare, cu o finanţare departe de una “de Top500″  (in anul 2010 conform acestui document veniturile totale ale UVT, incluzându-le pe cele proprii, au totalizat 41 de milioane de euro, iar cheltuielile aproape 28 de milioane de euro^[2]) şi cu probleme rezolvate demult in universitãţile civilizate. In condiţiile unei resurse umane “subţiri”, a lua un cercetãtor cu adevãrat bun şi a-l face rector e un lux pe care universitãţile mai mici nu ştiu dacã şi-l pot permite. Dacã rectorul contribuie la sãnãtatea financiarã a propriei instituţii – lucru pe care noul rector pare sã-l doreascã – acest lucru poate fi benefic şi pentru domeniile ştiinţelor naturii (de exemplu fizica) sau umanioarelor, fatalmente “nerentabile” in România de azi.

In privinţa planurilor de viitor noul rector işi propune sã aducã UVT in prima categorie a universitãţilor din ţarã şi in Top500 Shanghai. Dacã simpatizez declaraţiile in sprijinul creşterii calitãţii cercetãrii şi imi doresc ca UVT sã intre in prima categorie naţionalã, intrarea in Top500 nu mi se pare o prioritate.

Sã mã explic: in rândul universitãţilor din consorţiul Universitaria UVT e o universitate relativ micã^[3]: Conform raportãrilor cãre UEFISCDI, in anul 2009-2010 Unibuc a avut 1348 cadre didactice titulare, UBB a avut 1568 (!), UAIC a avut 899. Potrivit ultimelor date UVT are 723 (mai puţin de jumãtate cât UBB).

Acest lucru are implicaţii pentru raportãrile bazate pe criterii extensive (cum a fost clasificarea UEFISCDI de anul trecut): e mult mai greu sã egalezi performanţele (cantitative) ale unei universitãţi mai mari. Pe de altã parte intr-un top care mãsoarã nivelul mediu de calitate a publicaţiilor ştiinţifice  UVT a fost unica universitate din România care a intrat cu un program in “zona de mijloc” din punctul de vedere al calitãţii  cercetãrii (la un volum de publicaţii, ce-i drept, mult mai mic decât la UBB/UB).

Care e explicaţia pentru aceastã clasare ? Nu am la momentul de faţã o analizã bazatã pe date pe care sã-mi fundamentez rãspunsul, dar intr-o frazã el ar fi, cred: small is beautiful.

La resursele   umane şi financiare existente in acest moment in România, creşterea numãrului publicaţiilor realizate intr-o universitate nu conduce neapãrat, cred, la creşterea calitãţii lor: pur şi simplu o presiune prea mare pentru a publica mult va conduce la mai multe lucrãri, dar nu neapãrat mai bune. Mai curând ar trebui insistat pentru publicat “bine”.

Small is beautiful şi din punctul de vedere al organizãrii şi managementului universitar^[4]: la UBB (care a urmat un alt model de dezvoltare) m-am izbit de o discrepanţã intre ambiţiile de excelenţã ale universitãţii şi realitãţile nerezolvãrii de o manierã satisfãcãtoare a unor probleme care ţin de calitatea muncii^[5]. UVT poate evita probleme suplimentare de acest tip evitând o creştere cu orice preţ in dimensiuni. Oricum, o dezvoltare “pe orizontalã” e puţin recomandabilã, in condiţiile reducerii numãrului de studenţi.

Mi-am fãcut doctoratul in Statele Unite la o universitate privatã micã (pentru ţara respectivã): University of Rochester. Şi UofR suferea in clasificãri pur cantitative din cauza acestui lucru. Cu toate astea, avea unele programe excelente şi o atmosferã mult peste locul ocupat in clasamente.

Daniel David asemuia de curând UBB cu Penn State. Glumind cumva (toatã lumea are tendinţa sã laude ce cunoaşte) cred cã “modelul” potrivit pentru UVT este mai curând University of Rochester.

De la noul rector aştept prin urmare:

• sã contribuie la rezolvarea unor probleme curente de infrastructurã.
• sã gãseascã un echilibru just intre elementele antreprenoriale (prezente in programul sãu) şi cele “humboldtiene”. O abordare prea “managerialã” de tip micromanagement dãuneazã, cred, unei universitãţi.
• sã realizeze un echilibru intre diversele comunitãţi din universitate (ştiinţele naturii, umanioare, ştiinţe sociale), având inţelegere, dialog şi sprijin pentru toate.
• in zona ştiinţelor: sã simplifice viaţa celor buni ştiinţific, sã ii “lase in pace” pe cât posibil (birocratic vorbind), sã-i incurajeze.
• sã facã o analizã a punctelor tari/slabe ale UVT. Pentru prima datã acest lucru este posibil: putem avea o imagine destul de clarã asupra UVT, bazatã atât pe date destul de bune privind resursele umane, cât şi cele scientometrice.
• sã ajute dezvoltarea unor programe de excelenţã mici dar intensive in domeniile cu potenţial, identificate de o analizã precum cea cerutã mai sus.

Va putea noul rector realiza toate astea ? “Din afara sistemului” am pentru moment şi argumente pro, şi contra. Dar e tânãr, şi aparent a adus un suflu nou in calitate de decan la FEAA. Eu privesc lucrurile cu un optimism moderat – la inceput de mandat se cuvine sã-i acordãm prezumţia de bune intenţii. Şi imi/ii doresc sã aibã realizãri.

NOTE:

[1][INAPOI] Cu o analogie venind din fotbal, nu toţi marii antrenori au fost mari jucãtori. In cazul nostru, a pune un “om de ştiinţã” in funcţii de executive inseamnã, practic, a-l scoate din câmpul ştiinţei.

[2][INAPOI] Spre comparaţie, veniturile fostului meu grup de la Los Alamos, unul format din 20-30 de persoane, au totalizat in “anul de maximã glorie” circa 10 milioane de dolari.

[3][INAPOI] Chiar şi atmosfera internã reflectã in parte acest lucru: au fost scandaluri şi in UVT. Comparativ insã cu ce se intâmplã la Unibuc sau UBB, ele au fost mai curând minore.

[4][INAPOI] O mai spun o datã: nicio universitate româneascã nu meritã in Top500 pânã nu rezolvã problema toaletelor.

[5][INAPOI] Mã refer, intr-o ordine complet aleatoare, la: maniera complet ineptã, din punct de vedere al soluţiei informatice alese, de acces electronic la literatura de specialitate ; neinformatizarea unor componente esenţiale de interacţiune cu birocraţia universitarã (de exemplu pontajul) care obligã altfel la o “alergãturã dupã semnãturi” printr-un sistem universitar dispersat geografic in tot Clujul; nerezolvarea completã a problemei birourilor pentru personal. Birocratizarea inutilã (aici vorbesc din relatãrile colegilor, nu am experienţã proprie) a proceselor de cheltuieli şi achiziţii. Şi, evident, starea toaletelor

Existã speranţã pentru România …

In seara asta am avut oaspeţi: colegul şi prietenul Liviu P. Dinu, venit din Bucureşti cu treburi prin Cluj.

Când am plecat de-acasã (in jur de ora 8:25 seara) in faţa blocului in care stau era o groapã cu adâncimea de aproximativ jumãtate de metru, şi o mare de oameni (şi utilaje) robotind furios in jurul ei, schimbând – din câte mi-am dat seama – ceva ţevi.

Când m-am intors (aproximativ miezul nopţii) groapa era complet astupatã – niciun utilaj nu mai era prezent.

John Nash şi criptografia modernã

Informaticianul Noam Nisan povesteşte (in englezã, evident) despre o scrisoare trimisã in 1955 de John Nash agenţiei NSA. Scrisoarea a fost aparent ignoratã de cãtre cei de acolo, şi a fost declasificatã abia de curând.

Vã las plãcerea sã citiţi postarea lui Noam pentru analiza (foarte competentã) a semnificaţiei scrisorii (sau sã consultaţi singuri originalul).

Mã mãrginesc sã spun cã el reprezintã un moment interesant pentru istoria intelectualã a criptografiei (şi a informaticii in general).

Bogdan Suceavã are blog

Bogdan Suceavã e un coleg de generaţie pe care il cunoaşteţi, probabil, din paginile revistelor culturale: Bogdan e un scriitor bun şi un eseist care abordeazã de multe ori teme care imi sunt apropiate.

De curând am descoperit un nou loc in care il pot citi: blogul sãu, (S)pretexte. Vi-l recomand şi in aceastã posturã: dincolo de fireasca solidaritate de generaţie, simţim la fel in multe privinţe (de exemplu in asta sau asta). Vreau insã sã vã recomand inainte de toate textul lui recent  Mai multe moduri de a privi sfera, care mã face sã-i intuiesc viitorul nu doar de scriitor talentat, ci şi de comunicator de succes al ştiinţei …

Of, fizica mea statisticã ! Of, sistemele mele complexe !

(sau ce mai scriu literaţii “economiştii” noştri despre fizicã)

“Fizica clasică s-a dovedit deterministă si reducţionistă. Dimpotrivă, fizica cuantică e holistică si acceptă incertitudinea”. De aici.

Cu ocazia asta mi-am amintit cã mã tot aşteaptã s-o citesc biografia romanţatã a lui Boltzmann scrisã de Carlo Cercignani. Nu, de data asta nu e vorba de cine ştie ce epub in limba englezã, ci de o carte apãrutã la noi la Editura Tehnicã in anul 2000 – cu mult inaintea ediţiei in limba englezã de la Oxford University Press !

Nu v-o pot recomanda in cunoştinţã de cauzã (dupã cum v-am spus). Am cumpãrat-o insã recent in Cluj la preţul unei cafele la Starbucks. O puteţi gãsi şi voi la acelaşi preţ (cel puţin online).

Mã bucur

Nu ştiu câţi v-aţi uitat la Cupa Africii pe Naţiuni. In calitatea mea de cetãţean global eu m-am uitat. Şi mã bucur pentru el.

There are those who think that life is nothing left to chance, a host of holy horrors to direct our aimless dance…

Recent am scris cuvinte de apreciere pentru programul managerial al candidatului la funcţia de rector al UBB, Daniel David. Sunt in continuare de pãrere cã el este probabil cea mai bunã alegere. Vreau sã prezint (am fãcut aluzie anterior la aşa ceva) un subiect pe care mã despart (cordial) de DD.

Pornesc de la acest videoclip TedX:

Cu toatã consideraţia pentru cineva care ştie in mod evident mai bine decât mine psihologie: argumentul mi se pare un non sequitur, el e dependent (nu sunt nici filosof !) de o definiţie particularã a liberului arbitru la care nu subscriu (şi care nu ştiu cât de corectã este). Am citit suficientã literaturã din domeniul ştiinţelor cognitive (zona Lakoff, Turner, Fauconnier et al.) ca sã accept complet fãrã probleme teza cã nu alegem complet arbitrar, fiind constrânşi de cunoaşterea noastrã bazatã pe experienţã şi simţuri, intrupatã (englezã: embodied). Conced inclusiv faptul (controversat, poate, pentru unii din prietenii matematicieni “puri”) cã matematica, “temelia” cunoaşterii ştiinţifice, nu se bazeazã pe concepte platonice, ci (oroare !) e influenţatã decisiv in gusturi şi alegeri de experienţa noastrã cognitivã.

So what ? Liberul arbitru nu revine la faptul cã alegerile noastre nu sunt complet independente, ci mai curând la faptul cã ele nu sunt complet determinate. Altfel spus, dacã aş dori sã simulez societatea (o pasiune dintr-o viaţã anterioarã  care nu m-a pãrãsit complet) nu voi putea simula exact la nivel individual: psihoistoria, dacã se va dezvolta vreodatã va putea oferi cel mult predicţii statistice, valabile la nivel macro.

Intr-un plan practic: raţionalitatea noastrã limitatã şi cunoaşterea incompletã a realitãţii ne pun in situaţia de a alege la intâmplare destul de des: dacã vã intreb care dintre Tigres şi Jaguares are mai multe şanse sã câştige Apertura (campionatul de primãvarã in fotbalul mexican – fanii acestuia şi pariorii sunt rugaţi sã se abţinã !) banuiesc cã niciunul din voi n-ar putea alege raţional, cã mulţi ar “da cu banul” [presupunând cã nu folosiţi in acest caz euristici simple de tipul "aleg prima opţiune", sau "aleg unul din numele respective care imi place mai mult" ]

Concluzia este: existã alegeri (pe care le facem) care sunt aleatoare pentru toate scopurile practice. Acest accidental introduce liber arbitru.

Aleatorul marcheazã profund  interacţiunea pe care o avem cu lumea din jur. Deşi mã repet in privinţa asta, Stuart Kauffman poate susţine mult mai bine decât mine afirmaţia de mai sus.

Accidentalul ne face viaţa mai plinã de culoare şi ii imbogãţeşte lista alegerilor posibile. Sã ne bucurãm de prezenţa lui şi sã-l celebrãm.

P.S. In cazul in care  nu e complet evident (Rush nu pare chiar atât de popularã in România) – titlul mesajului face, in mod evident, aluzie la asta:

Matematica şi Valentine’s day

(cu scuze pentru colegii din Ad-Astra – care au vãzut-o deja, via Liviu Ornea).

Aici.

România europeanã, intre pleonasm şi oximoron

Vreau sã vã semnalez un eseu cu titlul de mai sus al lui Solomon Marcus, apãrut anul trecut in Noema (trebuie sã adaug – impreunã cu destule  texte slabe)