Am mai scris în aceste pagini despre colegi de generație ajunși cunoscuți – Nicușor Dan e doar exemplul cel mai cunoscut.
Azi vreau să vă fac cunoștință cu o colegă de clasă în liceu (și prietenă) care, prin voia hazardului, a intrat în istorie (la modul cel mai propriu).
O cheamă Magda(lena) Ionescu. În Decembrie 1989 era studentă în anul II la medicină și s-a întâmplat să fie în mulțimea care a intrat în televiziune pe 22 decembrie 1989. Așa că a făcut parte din primul consiliu al Frontului Salvării Naționale, anunțat de Ion Iliescu la TVR în 22 decembrie 1989. N-a rămas acolo multă vreme, din câte îmi aduc aminte a demisionat înainte de 31 decembrie. N-a făcut politică post-1989, preferând să redevină un om obișnuit.
Mărturisesc, nu mai știam mai nimica despre ea: în fond nu ne-am mai întâlnit … dinainte de revoluție, mai precis de prin septembrie 1989 când am „împârțit” o călătorie cu trenul de la Galați la București. Multă vreme îi pierdusem complet urma. Nici ziarele care au scris despre soarta membrilor primului consiliu al FSN n-au avut informații despre ea. Cum eu am aflat (totuși) câte ceva m-am gândit să împărtășesc cu voi ce știu 🙂
În primul rând: am reușit recent să găsesc pe youtube un videoclip în care Magda apare la TVR imediat după 22 decembrie. Sper că îl veți privi cu un zâmbet (și veți înțelege/accepta patetismul limbajului acelor timpuri):
Ce s-a ales de Magda ? E azi (dacă am înțeles eu bine) doctor chirurg la un spital din Cornwall, în sud-vestul Angliei. Pagina ei de pe researchgate listează câteva articole științifice în domeniul medicinei. Nu e singura cu astfel de preocupări: colega ei de bancă din liceu (și o altă colegă de clasă), Camen Mocanu (acum Lefaucheur) și-a făcut cu adevărat un nume în cercetarea medicală (cu articole în reviste precum New England Journal of Medicine). Un alt coleg de clasă, informatician, Lucian Popa lucrează la IBM Almaden unde colaborează cu informaticieni celebri precum Ron Fagin. Și încă o colegă de clasă, Diana Arghirescu, a făcut un doctorat în istorie și civilizație chineză și este în prezent profesoară la Universite de Quebec a Montreal (o puteți vedea și pe ea, dacă sunteți curioși, în acest videoclip recent de pe youtube, ocazionat de un premiu ).
În ce mă privește permiteți-mi să spun că sunt mândru că am fost coleg și prieten cu toți acești oameni (și alții despre care nu mai am timp să mai scriu aici). Glumind cumva, Magda, Diana și Lucian și cu mine aveam în comun nu doar aceeași clasă în liceu (și preocupări intelectuale similare) ci și (de multe ori) autobuzul care ne ducea înapoi de la Liceul (azi Colegiul) Vasile Alecsandri către casele părinților noștri aflate cam în aceeași zonă, cea a Țiglinelor 1 și 2 din Galați (de unde vă scriu, de altfel, acest mesaj). Avem prin urmare în comun „același cartier” (evident, fără conotația pe care i-a dat-o ulterior muzica rap). E și asta o apartenență pe care mi-o revendic …
Isarlâk 