Alegerile universitare

S-au încheiat alegerile pentru funcția de rector în câteva universități mari din România (în primul rând Unibuc, UPB, UVT). La altele (UBB) alegerile vor fi anul ăsta.

N-o să scriu aici despre preferințele mele într-un caz sau altul. Nici n-o să aduc în discuție considerente de moralitate/oportunitate (dacâ rectorii curenți aveau dreptul să candideze, dacă e bine că au fost aleși, etc). Lucrul despre care vreau să vă vorbesc este altul: despre scorurile alegerilor, și mai ales despre diagnosticul sistemului, prin prisma acestor scoruri.

La majoritatea universităților au câștigat rectorii în funcție, cu procente care ar fi șocante dacă ar fi întâlnite în politică. Spre exemplu, la Universitatea din București actualul rector a câștigat cu 67%, contracandidatul său, Cristian Preda, a primit 25% la sută din voturi, restul fiind anulate. Scorul amintește de alegerile prezidențiale din 1990. La alte universități (UVT, UPB) diferențele au fost chiar mai mari.

Mi-e relativ ușor să nu fiu partizan: de exemplu (ca să vorbesc despre Unibuc) n-am cine-știe ce încredere în actualul (și realesul) rector Marian Preda. În orice caz, aveam și mai puțină încredere în contracandidatul său, profesorul Cristian Preda: nu a reușit să mă convingă de faptul că ar fi altceva decât un politician (și în plus practică un stil de scholarship care mi se pare desuet). Dacă ar fi apărut un candidat din partea Științelor e probabil că l-aș fi preferat amândurora.

Pe de altă parte e foarte comod să te plângi de „alegerea maselor” (în acest caz comunitatea universitară). Nu cred că e o atitudine productivă, cum n-a fost productivă atitudinea similară în politică. Buni-răi, ăștia sunt oamenii pe care România și-i permite (la nivelurile curente de finanțare) în universități. Am discutat cu oameni din străinătate, în subdomenii științifice în care chiar nu e greu sâ obții o poziție universitară în România (informatica este unul, din motivele – evidente – ale lipsei de personal: e greu să convingi pe cineva să vină în universitar când câștigurile în mediul privat sunt mai mari, și presupun mai puțin efort). Mai niciunul nu era dispus să se întoarcă la actualele nivele de salarizare pentru o poziție de conferențiar.

Revenind la întrebarea inițială: de ce au câștigat actualii rectori cu scoruri astronomice ? Un răspuns care s-ar putea avansa e că actualii rectori n-au avut contracandidați pe măsură. Nu e un răspuns folositor: întrebarea imediată este ce face funcția de rector atât de puțin atractivă încât să nu existe contracandidați buni ?

Cheia unui răspuns care identifică unele cauze structurale se află, mi se pare, aici. Un răspuns plauzibil este că universitățile noastre sunt atât de puțin consolidate instituțional încât funcția de rector este una de „primar”, care trebuie să repare probleme care amenință funcționarea instituției. Un astfel de exemplu a fost pomenit de rectorul Marian Preda la dezbaterea între candidați (nu știu dacă ați urmărit-o): Universitatea din București are probleme mari în a asigura personal la cantina universității pentru că nimeni nu mai e dispus să lucreze pe salariul pe care îl poate asigura legal universitatea (chiar și cu un spor de 30%), mediul privat oferind mai mult.

Un exemplu în sprijinul afirmației că universitățile au probleme instituționale vine tot de la Universitatea din București:

• în ultimii cinci ani Universitatea a trebuit să asigure un sediu facultății de limbi și literaturi străine cumpărând (pe mai multe milioane de euro) clădirea din Pitar Moș.
• alte facultăți (informatica y compris) nu au parte de spații corespunzătoare, clădirea centrală a universității (ca și, de exemplu, cea a facultății de științe politice) fiind în curs de renovare.
• universitatea trebuie să rezolve problema inexistenței unui sistem electronic de gestiune a documentelor.

Prin urmare: oricât ne-am dori ca „universitarul” să fie despre cercetare, calitate, etică, etc, piramida lui Maslow își spune cuvântul. Atâta timp cât finanțarea sistemului va fi cea care este, alegerile universitare vor fi mai curând despre „saltelele din Grozăvești”. Și rezultatele pe măsură.