Despre inteligență artificială, „bun simț” și calculatoare

Dacă sunteți interesați de viitorul tehnologiei s-ar putea să fi auzit despre marile progrese pe care domeniul invățării automate (machine learning in engleză) le-a făcut recent. Programele de acest tip pot eticheta și recunoaște obiecte in imagini, sunt deja folosite ca să ne urmărească și să ne invețe fiecare pas pe care il facem pe Internet. Nu se poate nega faptul că unele tehnologii dezvoltate (deep learning e cea mai cunoscută) reprezintă cu adevărat progrese științifice importante ale informaticii timpului nostru.

Aceste progrese motivează (in destui oameni) in mod natural următoarele intrebări/frici: Trăim inceputul unei distopii ? Vom ajunge să fim controlați și dominați prin intermediul calculatoarelor și al inteligenței artificiale ?

Din fericire nu este cazul decât intr-o oarecare măsură: invățarea automată nu este deloc echivalentă cu atingerea inteligenței artificiale, cu crearea unei mașini care să treacă testul avansat de Turing, acela al impersonării unui om.

De ce nu suntem incă acolo ? Calculatoarele nu pot reproduce incă (de manieră sistematică) toate raționamentele care țin de ce se numește bun simț (termenul cel mai corect este common sense, și nu mi se pare complet echivalent cu traducerea anterioară din engleză, avansată de Google translate).

Pe scurt: avem dificultăți in a modela formal felul in care oamenii se comportă in realitate, cu toate imperfecțiunile și idiosincraziile modului lor limitat de raționament, dar și cu toate inferențele de bun simț pe care le fac, și pe care calculatoarele nu le pot incă reproduce. E adevărat, știm ceva mai multe in ultima vreme (datorită economiei comportamentale) despre acest tip de raționamente. Testul suprem al acestui tip de rezultate mi se pare, insă, algoritmizarea domeniului,  de care suntem (incă) foarte departe.

Evident, (aproape) nimic din ce-am spus mai sus nu e original: sunt destui proponenți ai problemei modelării raționamentelor ”de bun simț”. Psihologul Gary Marcus (autor al cel puțin două cărți de popularizare, ”Kludge: The Haphazard Construction of the Human Mind” și ‘The Birth of the Mind: How a Tiny Number of Genes Creates The Complexities of Human Thought”care mi se par mai interesante decât ce apare – in zona științei popularizate – in România) este poate cel mai cunoscut avocat al acestei idei. Pentru a vă convinge in mod  suplimentar, din acest mesaj nu putea, evident, să lipsească un film de popularizare de pe youtube 🙂

O carte foarte recentă (poate cea mai  interesantă din popularizările de acest tip) e  cartea informaticianului Hector Levesque ”Common Sense, the Turing Test and the quest for real AI”.

Din păcate, cum se intâmplă in societatea noastră dominată de competiție, goana după rezultate cu ”impact” (dacă se poate imediat), cu ”vizibilitate maximă”, goană care constrânge știința să se ocupe de subiecte la modă și in același timp cumva ”facile”, genul acesta de probleme este in minoritate in rândul cercetărilor din  inteligența artificială, studiate mai curând pe la inceputurile domeniului (și care oferă o mină de aur pentru cine va ști să sape prin rezultate care nu sunt disponibile online pe Internet).

*

Cărțile de care v-am vorbit mai sus fac parte, recunosc, din lecturile mele mai recente sau mai vechi. Și totuși, ce mi-a putut provoca oare această lungă (și plicticoasă) tiradă despre inteligența artificială ? Răspunsul e: un mesaj primit (prin poștă electronică) de la eMag. Căutasem zilele trecute pe pagina lor un alimentator pentru un laptop – unul relativ nonstandard, dar compatibil cu unele modele Asus, cu mufa de alimentare având dimensiunile 2.5×0.7. Il adăugasem in coșul de cumpărături – dar nu l-am mai cumpărat, dintr-un motiv simplu: plec peste câteva zile in Franța și nu aș fi disponibil pentru recepționarea coletului.

Pentru a mă determina să cumpăr ceva, eMag mi-a trimis un mesaj care incepea astfel:

”Salut,

Numele meu este Marian si sunt Help Specialist eMAG.
Daca iți mai dorești produsele din coșul de cumpărături, apasă pe butonul de mai jos. In cazul in care nu te-ai decis incă, uite câteva alternative interesante pe care le-am căutat pentru tine.”

Ați ghicit, toate recomandările eMag erau alimentatoare pentru laptopuri de diverse modele, niciunul dintre ele neavând o mufă compatibilă cu cea pe care o căutam eu 🙂

Deși oamenii pot să dea dovadă – și incă cum – de prostie (pe care nu știm incă cum s-o modelăm formal 🙂 ) , refuz să cred că astfel de recomandări pot veni de la o ființă umană …

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Lansare de carte la Bookfest

Azi m-am jucat de-a reporterul cultural (profitând de o cameră video pe care o foloseam, practic, prima oară).

Am făcut-o la târgul de carte Bookfest, unde se lansau două volume de știință popularizată: „Infinitezimal. Cum a contribuit la făurirea lumii moderne o teorie matematică periculoasă” (autor Amir Alexander), respectiv „Lumea explicată. Descoperirea științei moderne” (de Steven Weinberg).

Vorbitorii au fost Cristian Presură, Liviu Ornea, Doru Căstăian, Gheorghe Stratan.

Poate că nu toată lumea a ajuns la târg. Așa incât vă ofer mai jos rezultatul jocului meu (cu toate stângăciile de filmare inerente).

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

(RIP Chris Cornell)

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Despre complexitatea „parity games”.

Lista lucrărilor acceptate la STOC 2017 a fost făcută publică acum câteva zile. Printre multe titluri interesante mă bucur să intâlnesc numele a două vechi „cunoștințe”: Cris Calude și Marius Zimand.

Felicitări amẫndurora. Nu pentru faptul că ar fi intrat astfel in galeria românilor cu lucrări STOC/FOCS (știm bine că nu așa trebuie judecată știința). Ci faptul că, Cris cel puțin, este (co)autorul unui articol cu un subiect senzațional: Deciding parity games in quasipolynomial time.

Nu știu dacă mă inșel, s-ar putea să fie cel mai semnificativ rezultat din informatică teoretică la care unul din autori este român, cel puțin de la rezultatele lui Mihai Pătrașcu incoace.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Sincer să fiu …

nu mă așteptam ca Universitatea la care cu onor muncesc să-mi sugereze o piesă muzicală pentru playlistul propriu 🙂 (pentru conformitate Fall Walk Run – Built to Last).

Chiar dacă clipul de prezentare are unele (evidente) greșeli de limba engleză, „tonul” lui imi place – o problemă imensă a universităților noastre este lipsa de comuniune intre angajați și instituție: in universitățile românești angajații tind să fie salariați și nimic mai mult – de aici multe din problemele care apar peste tot. Nimic trainic nu poate fi clădit pe lipsa de entuziasm și implicare. Nici pe coerciție, lege și „bici” – pasiunea e cea care schimbă lumea.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Un interviu cu Egon Balas

Egon Balas e unul din cercetătorii legați de România al cărui nume ar merita să fie mult mai cunoscut la noi. Atât in publicul larg cât și printre specialiști: lucrarea lui „An Additive Algorithm for Solving Linear Programs with Zero-One Variables” e una din cele mai influente lucrări cu afiliere națională produsă de matematica (aplicată) românească in ultimul secol, fără să fie, mi se pare, suficient de cunoscută la noi.

Figură de vârf a domeniului cercetărilor operaționale, Balas e un om cu o viață extraordinară, una deosebit de agitată, cu multe suișuri și coborâșuri, descrisă in cartea „Will to Freedom: A Perilous Journey Through Fascism and Communism” (tradusă și la noi acum ceva mai mulți ani – v-o recomand cu căldură, dacă o puteți găsi pe la un anticariat)

Mai ales pentru cei care n-au citit cartea (dar nu numai) interviul de mai jos poate fi o invitație la lectură, oferind o panoramă a unei vieți legate in primul rând de dorința de a cunoaște, și intr-o măsură importantă – e drept, de multe ori nu in modul cel mai fericit – și de România. Interviul este girat de INFORMS, organizația profesională cea mai importantă in domeniul cercetărilor operaționale.

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Anul meu

Mai bătrân cu un an … un an pe care il termin in același loc in care l-am inceput :). Slavă domnului, cu aceiași oameni dragi prin preajmă. Un an ciudat, care a trecut parcă prea repede ….

N-a fost (științific vorbind) din cei mai buni: deși mi-au apărut câteva lucrări pe care am reușit (eu sau coautorii) să le termin, senzația avută e că n-am reușit să mă adun, n-am avut timp de respiro, nici de postat pe blog 🙂 … se va vedea (sper) mai jos de ce; in cele ce urmează, o listă de (mici) progrese care se leagă de 2016:

  1. O lucrare care imi fusese respinsă de cinci ori  la rẫnd a apărut in sfârșit 🙂 [ce-i drept doar in varianta de conferință]
  2. Prezentarea invitată pe care am dat-o la DACS DCFS 2016 include unele rezultate noi care ar merita continuate.
  3. Am devenit, in sfârșit, coautor cu Zoli Neda, publicând cel de-al doilea articol de-al meu intr-o revistă de fizică, Physica A.
  4. In sfârșit, rezultatele obținute in 2015 mi-au fost recunoscute (cu un premiu) de către Universitatea de Vest. Nu pun mare preț pe premii, dar Gala organizată de UVT la Opera din Timișoara chiar mi-a plăcut.

Marele câștig al anului 2016 este, pentru mine, pe planul relațiilor științifice: diversele evenimente pe care le-am organizat/la care am participat (sesiunea de la „Diaspora științifică”, workshop-urile de la Sankt Petersburg, conferința ECCO de la Budapesta, workshop-ul DACS, conferința DCFS, școala de vară de la Hagenberg, SYNASC) mi-au prilejuit (re)intâlnirea cu cercetători precum Dan Alistarh, James Aisenberg, Albert Atserias, Florin Bălașa,  Sam Buss, Dietmar Berwanger, Alin Bostan, Simina Brânzei, Hubie Chen, Cezar Câmpeanu, Henning Fernau, Gabor Galambos, Marijn Heule, Edward Hirsch, Christian Krattenthaler, Miklos Kresz, Leo Liberti, Igor Oliveira, Ryan O’Donnell, Toniann Pitassi, Pavel Pudlak, Simon Puglisi, Dan Romik, Jeffrey Shallit, Neil Thapen, Ioan Todincă, Bogdan Warinschi, Stephen Watt. Marcel Voia … cum vedeți lista e lungă și eclectică.

Dincolo de domeniile mele de interes strict, m-am bucurat să fac cunoștință  anul acesta cu universitari precum  Gabriel Bădescu, Daniel David, Adrian Hatos, Cristian Litan, Adrian Miroiu, Bogdan Murgescu.

Am „nășit” (ca membru al comisiei) două teze de doctorat. Am scris două proiecte de cercetare (unul deja respins, al doilea … who knows ?), și l-am incheiat (cu bine, sper :)) pe cel inceput in 2012. Am peripatetizat din nou (la excelenta conferință interdisciplinară organizată la Oravița) povestindu-le interlocutorilor mei, la modul intuitiv, desigur, despre … algoritmul greedy și programarea dinamică pentru selecția unei mulțimi maximale de intervale  🙂 Mai greu decât pare, având in vedere că imi propusesem să am o prezentare care să fie inteligibilâ pentru …. literați sau antropologi 🙂

In sfârșit, am vizitat anul acesta două locuri in care imi doream să ajung: Sankt Petersburg (Rusia) și Rethymno (Creta). Despre cărți, muzici și alte răsfățuri intelectuale ale anului care se incheie, voi povesti cu un alt prilej.

Eu (și Oana) mulțumim coautorilor, prietenilor și cunoscuților noștri, fără de care viața ar fi mai searbădă și lipsită de bucurii. Vă mulțumesc și vouă, cei care mai intârziați din când in când pe aceste pagini neglijate. Să ne intâlnim cu toți, sănătoși, in anul care vine.

img_1157

P.S. Nu pot incheia, totuși, mesajul ăsta fără să amintesc de despărțirea (produsă in 2016) de un om care a insemnat imens pentru traiectoria mea intelectuală. Știți, probabil, la cine mă refer. Generozitatea, blândețea lui și spiritul de noblețe mă vor urmări până la sfârșitul zilelor.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu