Despre „colectivism științific” in Dilema

Intr-un articol pe care l-am citit pe hârtie săptămâna trecută (pe internet e disponibil doar cu plată) Andrei Pleșu semnalează (pentru a câta oară ?) pericolul colectivismului, pe care il descoperă in … proliferarea lucrărilor științifice cu număr mare de autori (81 in cazul respectiv).

Nescriind pe blog de ceva vreme n-am apucat să-l comentez cănd trebuia. Intre timp Vintilă Mihăilescu a scris un răspuns foarte bun, pe care vi-l recomand.

N-o să reiau argumentele formulate in respectivul răspuns. Dar zău dacă ințeleg cum sunt rânduite sensibilitățile intelectualilor noștri publici „de dreapta”. Trăind intr-o societate, cum este a noastră

• pe de o parte lipsită de incredere in semeni (in afara cadrului restrâns al familiei), puțin capabilă de planificare și acțiune colectivă
• pe de altă parte tradiționalistă, puțin tolerantă pentru diferență și, in particular, ostilă raționalismului de tip științific

mi se pare incredibil faptul că iți  poate provoca spaime un caz banal de diviziune a muncii, culmea, unul care nu e tipic decât pentru subdomenii foarte restrânse (fizica energiilor inalte e un exemplu) ale științei.

Altfel, prin simplul fapt că acumulează cunoaștere (in mare parte) cumulativ,  fie că ne convine sau nu știința are o puternică componentă socială. Nu reinventăm roata, alții inaintea mea au hotărât că, de exemplu, calculul diferențial e un instrument util și mi l-au predat când eram student 🙂 Când demonstrăm un rezultat matematic nu o facem decât rareori „da capo al fine”, de regulă argumentele noastre invocă rezultate pe care alții le-au demonstrat anterior. Nu e nimic colectivist in asta, așa funcționează cunoasterea. Demonstrația conjecturii ABC, despre care s-ar putea să fi citi deja prin alte locuri ridică o problemă filosofică interesantă: in ce măsură o demonstrație matematică aparent importantă (și extrem de dificilă) e suficientă „in sine” atunci când nu e acompaniată de explicații care să o facă inteligibilă  comunității științifice ? Este demonstrarea unui rezultat matematic (și) un construct social ?

Evident, discuții de genul ăsta sunt „pentru la alții”. Noi incă putem fi ingrijorați de un simplu efort colectiv de ceva amploare, unul ținând probabil de o „etică protestantă a muncii” pe care societatea noastră a internalizat-o, pe semne, insuficient.