Eppur si muove … (cercetarea in informatică: progres și realități)

Weekendul acesta am fost in București – la concursul ACM ICPC. Am aflat (cu o intârziere de peste o lună) o veste bună pe care mă grăbesc să v-o impărtășesc, in cazul in care v-au scăpat relatările de presă.

Pe scurt: ați citit in paginile acestea (nu o singurâ datâ) opinia că (cel puțin comparativ), cercetarea românească in informatică e intr-un progres evident. Incă fragil, și bazat in mare parte pe o mână de „repatriați”, progresul era, totuși, vizibil, manifestat prin prezența unor lucrări cu adresa .ro in volumele unor conferințe prestigioase, locuri in care acest lucru era inimaginabil acum, să zicem, 15 ani.

Tendința descrisă mai sus nu dă semne de oprire. Un alt semn al progresului e un grant ERC câștigat in premieră, mi se pare, in științele din România – mai fuseseră câștigate,  cred, trei granturi ERC in zona umanioarelor – de Costin Raiciu de la Universitatea Politehnică București.

Pe Costin nu-l cunosc incă personal (nu lucrăm in aceeași direcție – și nici n-a putut onora invitația pe care i-o trimisesem la conferința „Diaspora …” de anul trecut). Cu cercetarea lui v-ați intălnit insă in paginile acestui blog acum mai bine de … cinci ani. Ii adresez pe această cale felicitări publice,  atât pentru grant cât și pentru premiul pentru cea mai bună lucrare obținut la SIGCOMM 2017. Realizările sale  ne lansează, implicit, o „provocare” nouă, celor care lucrăm in acest domeniu 🙂

Pe de altă parte, dat fiind acest progres și rolul pe care informatica il are deja in economia românească o intrebare legitimă se impune – n-ar trebui cercetarea in informatică să fie o prioritate strategică pentru România ?

Cum am mai spus, informatica se confruntă cu probleme specifice – spre deosebire de dinamica din fizica sau chimia românească, noi nu ne confruntăm cu o criză de studenți – dimpotrivă: povestea pe care o aud din toate centrele universiare este aceeași: avem prea puține cadre didactice pentru numărul (mare) de studenți pe care il avem, și lucrul ăsta pune, indirect, presiune pe cercetare.

Nu e rezonabil să cerem, in momentul acesta universităților noasre o limitare a acestui număr – pe de o parte piața cere programatori: cel puțin in Timișoara companiile locale solicită mai mulți absolvenți decât pot produce cele două universități locale.  Pe de altă parte finanțarea cercetării românești nu oferă increderea in sustenabilitatea unor modele alternative de finanțare, cel puțin in ziua de azi. Pe de altă parte trebuie s-o spunem, la UVT informatica susține financiar alte departamente (matematica) aflate in criză de studenți și, in consecință, pe „minus” financiar. Situația e, cred, similară in celelalte universități din țară.

Problema e că extinderea numărului de studenți nu e sustenabilă in condițiile actuale de personal: felul in care e concepută grila de salarizare (care nu ia in calcul, la noi, noțiuni utilizate in S.U.A. precum prevailing market wages) face ca să pierdem oamenii talentați in două direcții: atât in străinătate cât și pe piața locală.

Pe de altă parte chiar reglementări introduse cu intenții bune sunt frâne in condițiile actuale: nu văd de ce ai avea nevoie de doctorat pentru a preda (in condiții de educație de masă) C++ sau Java. Cel puțin in informatică circulația oamenilor intre academia și industrie ar trebui incurajată. Lucrul acesta nu e problematic intr-un sistem pragmatic și care pune valoarea resursei umane pe promul plan precum cel american. La noi modelul mental de reformă a sistemului universitar,  concentrat pe reglementări/legi/birocrație ca – iluzoriu – motor de schimbare conduce (se putea altfel ?) la un sistem rigid, neatractiv pentru studenții noștri la care alternativele la pozițiile academice se numesc Palantir, Facebook sau Google …

In mod paradoxal nici granturile nu incurajează cercetarea  „serioasă” in informatică. E adevărat, noi avem debușeul granturilor „aplicative”.  E greu insă să depui un grant prea „conceptual” la o astfel de competiție. Iar la principalele granturi teoretice, cele de tip IDEI PCE, situația informaticii este una ingrată:  comasarea (administrativă) a informaticii cu matematica (cu care temele „aplicate” din informatică au prea puține in comun) precum și particularități specifice ale domeniului precum „duritatea” relativă a recenziilor in informatică, in comparație cu alte domenii ale științei bazate pe publicatul in reviste, duritate discutată și recunoscută pe plan internațional au condus, de exemplu, la situația ca doar 5 dintre cele 20 de granturi IDEI recente pe matematică-informatică să fie acordate informaticii. Nu e un caz izolat: știu că e in lucru un text-petiție in consorțiul Universitaria care documentează  statistic  acest fenomen de-a lungul mai multor competiții. Nici nu e un reproș adresat colegilor matematicieni – nu e vina lor ci o problemă de arhitectură a sistemului, una la fel de importantă ca forma legii invățământului , plagiatele sau criteriile de promovare academică, dar care nu s-a bucurat de atenție și a fost  lăsată in grija unui organism executiv cum este UEFISCDI.

Vreau să inchei pe o notă optimistă – progresul in informatică, firav cum este, e un semn bun, o veste bună pe care pariez că mulți dintre voi cei care mă citiți – atenți mai curând la ultimele tribulații ale ministrului Pop sau la ultimul scandal de plagiat – nu l-ați conștientizat. Știu, mulți colegi trăiesc frustrări față de ce se intâmplă in cercetarea românească. Un exemplu e ce scriu cățiva colegi din Ad-Astra (pe care ii salut cu acest prilej) pe blogul lor comun, mic-mic-anc. Tudor Oprea, in particular, afirmă faptul că nu are cum să ia in considerare repatrierea.

Cu toată prietenia și considerația pentru Tudor (și ceilalți colegi) nu cred că mesajul acesta este cel corect, cel puțin nu in domeniul informaticii.

Știu ce simt/gândesc (doar am stat și eu in Statele Unite 13 ani). Progresul de care v-am vorbit se datorează insă, in mare parte, celor câțiva colegi care au trecut peste neliniștile legitime legate de reintoarcere,  au ignorat (măcar in parte) lucrurile pe care sistemul politic nu le face pentru cercetare (și pentru ei) și s-au intors să facă ce știu mai bine –  in România. Recentul șir de lucrări in conferințe de vârf, recentul grant ERC dovedesc că sistemul se mișcăși a face cercetare de calitate incepe să devină posibil acasă. 

Restul este, cred, doar o problemă de curaj și priorități individuale. De a iți alege cu grijă mediul in care te vei reintoarce. Și de a iți aduce propria contribuție la a face aerul cercetării de acasă respirabil.

 

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

7 răspunsuri la Eppur si muove … (cercetarea in informatică: progres și realități)

  1. Tudor Oprea zice:

    Dragă Gabi,

    Am început să răspund ieri seară, dar mi-a șters telefonul răspunsul.

    Sunt total de acord cu semnele bune privind informatica. Dar…

    1. O floare, primăvara nu face. Am prieten, conferențiar agro, primit 2M euro grant, universitatea l-a obligat să refuze pt că la FP7 prima dată plătești apoi decontezi. Ori el nu avea bani, univ nu a împrumutat de la bancă, și grantul s-a dus pe apa incompetenței românești.
    2. Majoritatea celor competenți în informatică și calculatoare migrează intern sau extern. Chiar dacă informatica merge bine, nu aduce schimbări sistemice. Am făcut parte din grupul de chimie computațională și QSAR, unde au avut rezultate foarte bune pe plan internațional, 1970-2010. Nu a avut niciun efect sistemic, mulți au fost marginalizați sau au plecat…
    3. Cei care rămân în cercetare sunt expuși la bolile sistemului. A scris PT Frangopol 6 volume, Mediocritate și excelență, am scris și eu. Nu s-a schimbat nimic în bine.
    4. Ceva ceva se întâmplă. Poate, poate. Chiar dacă nu mă atrage repatrierea, tot am să pun umărul…

    Pe scurt, cunosc bine situația, și rămâne tot jalnică. Mi-am cam pierdut speranța.

    • gabrielistrate zice:

      Dragă Tudor,

      Mesajul tău merită un răspuns lung și nuanțat, pe care nu știu dacă am timp să il scriu acum.

      Cred că esența dezacordului nostru se află in proverbul „cu o floare nu se face primâvară”. Ba se face ! Chiar e singura cale, cu condiția ca floarea respectivă să nu fie singulară, si să fie urmată și mâine de alte flori …

      Un alt punct de dezacord e in privința folosirii epitetelor globale, gen „bine”.

      Sunt primul care să recunoască că lucrurile nu stau „bine”, in sensul ăsta, in țară nici in informatică nici per ansamblu. Doar că folosirea categoriei astea mie se pare neproductivă/nerealistă: când nu ești China, să poți să arunci cu bani in imbunătățirea sistemului tău universitar, singura schimbare in mai bine e una venită de jos in sus, și se leagă de existența a căt mai multor oameni care știu cu ce se mănâncă cercetarea serioasă și acceptă să se lupte cu sistemul *in condițiile de azi*, nu peste 20 ani. Iar, cu puține excepții, oamenii ăștia ii vei găsi doar printre reintorși: oricâte criterii de promovare corecte ai da, n-o să ii faci pe economiștii care sunt obișnuiți să publice in Amfiteatru Economic să treacă de mâine la Games and Economic Behavior.

      Spuneam că nu mi se pare productiv să lucrezi cu categoriile „bine” respectiv „rău”: singurul lucru care contează este gradientul. In privința asta eu prefer să mă uit la rezutatele finale (lucrări notabile), și mai puțin la tot angrenajul, să recunosc progresul acolo unde e el de recunoscut. La informatică gradientul e pozitiv. In alte domenii ale stiintei nu știu, câte bordeie atâtea obiceiuri. Probabil că e cumva inevitabil că, atunci când lucrurile sunt in flux, să existe câștigători și pierzători intre domeniile științei.

      Am spus că mesajul tău nu mi se pare corect pentru că descurajează, după mine, *singura sursă reală de progres*, reintoarcerea. Asta ca să nu mai spun că incurajează o atitudine, din păcate, foarte romănească in rândul celor care te citesc, mai ales in țară: cârcoteala, oftatul „de ce este România altfel” și găsirea in faptul că guvernanții nu-și fac treaba cum trebuie a unei scuze pentru inacțiune și resemnare.

      Eu unul m-am săturat să privesc in sus și să aștept schimbarea de acolo. Dacă am invățat ceva din perioada petrecută in America e combinația ei unică de pragmatism și idealism, să nu visez bovaric la schimbări „revoluționare” venite de sus in jos și, in același timp, să nu mă las descurajat. Nu pretind că toată lumea să accepte condițiile existente azi in România, dar nici să spui că nu există speranță nu mi se pare corect.

      Probabil că mi-am ales destul de bine locul unde m-am intors (vezi sfatul pe care il dădeam la finalul mesajului meu, de a-ți alege cu grijă locul – există și privința asta exemple bune și rele in România). Cert este că entuziasmul nu mi-a pierit la peste zece ani de la reintoarcere. Și că nu sunt deloc singurul: există destui oameni reintorși care nu se complac in resemnare mioritică, și fac lucruri care mă fac să cred că lucrurile avansează (cel puțin in domeniul meu)

      Cu prietenie,
      Gabi

  2. Salve Gabi, my two cents in context: Tudor e super pesimist, am impresia ca asa e felul lui :-)… i-am mai explicat si eu asta intr-o conversatie email relativ recenta; insa tu esti oarecum la extrema cealalta deja, i.e. debordezi de un super optimism pe care nu il vad neaparat justificat (dpdv psihologic insa, stim ca ajuta…). Unele lucruri se misca, intr-adevar, dar din pacate, mult prea incet, si mult prea localizat (din nefericire, e vorba de progres in 3-4 stiinte, nu mai mult, in plus super localizat pe persoane, echipe, laboratoare, sau universitati particulare …). E important desigur sa ai asigurata dinamica de jos in sus, cum zici tu, dar este departe de a fi suficient… sau macar garantand *directia* buna. Cred ca toti am mai discutat pe subiectele astea; probabil dividentele vor ramane :-).

    PS1. Pe langa grantul ERC recent al lui Raciu, mai exista in Romania la univ publica (asta pe langa cele doua ERC-0uri, un Starting si un Coordinator, ambele la NEC-ul privat al lui Plesu, pe umanioare) inca un grant ERC Starting in 2015, tot pe Stinte (PE10), la U. Babes-Bolyai, al Alidei Timar-Gabor. Trebuia sa fie publicizat mult mai mult decat a fost (vezi, e.g., http://news.ubbcluj.ro/conf-univ-dr-alida-timar-gabor-facultatea-de-stiinta-si-ingineria-mediului/ ); acela a fost de fapt primul pe Stiinte in RO.

    PS2. Ref la exemplul tau (bine ales, Economicele fiind ad litteram in plop…): ” oricâte criterii de promovare corecte ai da, n-o să ii faci pe economiștii care sunt obișnuiți să publice in Amfiteatru Economic să treacă de mâine la Games and Economic Behavior. „. Corect (si nici macar nu e vb de Games, e vorba de orice lizibil, din sute si sute de posibilitati, deci mult sub Games… Games e deja la peste mediu, international vorbind…), dar un cadru adecvat, cu stimuli propice pentru a motiva si incuraja talentul si efortul in Cercetare (cu C mare) conteaza pentru toti ceilalti care *ar putea* si care nu fac asta pentru ca in prezent pierd pe orice palier, in tara, relativ la ceilalti care produc maculatura. Cu alte cuvinte, ceea ce spui e truism, dar nu are absolut nimic de-a face cu necesitatea de reforma a sistemului existent, *incepand cu* mecanismul de „incentives” din prezent (si clar, intai ai nevoie de oameni care inteleg termenii, ceea ce evident nu e cazul la Pop, sau Georgescu, & co… sau, din pacate, la multi in expectanta capabili dinaintea acestora– ma tem deci ca voi fi nevoit sa repet ca „pestele de la cap se-mpute” si pana cand problema aceea nu e luata in calcul, nu se vor misca prea multe) .

    • gabrielistrate zice:

      Salut,

      Nu știu care dintre noi e mai optimist: voi, care mai sperați intr-o asanare „de sus in jos” sau eu, care privesc acțiunea politicului ca o variabilă exogenă – nu e in puterea mea, „om obișnuit” să decid ce va face – și mă bucur strict de dinamica de personal a domeniului meu.

      My two cents: genul de reformă pe care il visați voi *nu* se va intâmpla: ca să il facă un politician ar trebui să aibă interes și sprijin politic (lucru care nu se va intâmpla – Funeriu a fost singur, politic vorbind). Plus că nu ministrul stabilește criteriile din economie/drept/matematică/whatever, ci oamenii. Criteriile vor ieși cum sunt oamenii din sistem – in cel mai bun caz pot reflecta interesele părții mai reformiste a lui – dar nu va face nimeni niște criterii inaccesibile, chiar când ar fi cazul – case in point, economia, unde chiar pe vremea lui Funeriu nu s-a tăiat in carne vie, pe econ făcându-se unele compromisuri la drept vorbind inacceptabile din perspectiva altor discipline, de genul A.S.E. in categoria A de cercetare, și altele.

      Ar exista soluția pe care ai propus-o tu: un institut creat de la zero, și care să adune doar oameni buni. Doar că oamenii de acolo ar intra din primul moment in conflict cu restul sistemului, și mi-e teamă că nu ar avea puterea să impună ceva. Privind realist, probabil in cel mai bun caz ar ieși ceva de gen Institutul de Matematică, loc foarte OK, fără indoială, insă unul in care oamenii stau pe niște poziții prost plătite, nicidecum in situația pe care o visezi tu.

      „Incentives” (mai curând punitive) care să stimuleze cercetarea mai apar din când in când, vezi ce se discută zilele astea la UVT:

      https://www.uvt.ro/file/ddc4dcc875f920d79323c04bdc5366dc8c428c1c/

      Pe scurt, in funcție de calitatea cercetării din ultimii patru ani vei fi incadrat intr-una din patru clase, iar norma didactică iți va fi afectată drastic de clasa in care ești (la profesori de la 7 la 16 ore convenționale (pentru cine nu știe – astea nu sunt ore efective de predare)). Problema cu „incentives” de genul ăsta: criteriile nu le stabilește Universitatea. Ghici la ce departamente vor ieși criterii rezonabile, și ghici cum vor arăta, de exemplu, cele de la Economie 🙂

      De asta susțin eu că *singura* cale realistă de schimbare e reintoarcerea unora din străinătate – nu neapărat cei mai buni, nu sunt absurd, dar unii „good enough”, care iși vor asuma, evident, niște pierderi la nivel personal, dar vor reuși să facă treptat-treptat aerul „respirabil” (un cuvânt nu excesiv de optimist – nu crezi ? Ăsta era termenul pe care il foloseam in primul meu mesaj), și vor incepe să conteze treptat in jocurile de putere la nivel național.

      De asta mă bucur eu pentru ce se intâmplă in informatică (am precizat că mă refer *doar* la informatică, și nici măcar la tot ansamblul ei – te rog să mă crezi că sunt primul care să se plângă de o mulțime de lucruri).

      Nu in ultimul rând: să conduci o Universitate, in condițiile din România nu e lucru ușor – in vara asta, de exemplu, UVT a fost in pericol să nu poată acoperi salariile angajaților din cauza unor recuperări salariale decise in justiție la nivel național, dar neacoperite de minister. Pe de altă parte oameni rezonabili implicați in management sunt in mai multe locuri (Daniel David la UBB, Laurențiu Leuștean la Unibuc – noi la informatica UVT ne-am pierdut principalul „motor” de proiecte europene, plecată pe o poziție de prorector). Eforturi pentru stimularea excelenței se fac (ICUB-ul la Unibuc. La UVT universitatea „dă inapoi” banii de regie pentru proiectele câștigate, cam 25% din sumă). Aveți incredere și apreciere pentru munca oamenilor ăștia.

      Numai bine,
      G.

      • Gabi, exista nuante in ce am scris eu (si, presupun, si in ceea ce ai raspuns sau ai scris tu initial). Insa unele chestii, oricat ai vrea sa le nuantezi / intepretezi / adaptezi raman exact cum sunt: in momentul de fata e nevoie de *compromisuri* daca vrei faci cercetare in Romania… Unii dintre noi (in speta cei care am investit mult timp, de multi ani, in analize, critici, propuneri, dar si in chestii mult mai concrete cum sunt initieri de conferinte, asociatii, alte initiative care sa ne apropie de cei capabili si motivati din interior etc, cu unele, chiar daca relativ mici, succese pana acum,… si asta fara sa ne intoarcem, sau cel putin fara o intoarcere permanenta, ci cel mult temporara/ periodica– intoarcerea asta fiind *endogena* topicului discutat ) nu suntem dispusi sa facem asta, nici chiar la nivel de *epsilon compromis*. Deci nu e vorba, chiar deloc, ca nu apreciem ceea ce unii (putini) au incercat si incearca sa faca in tara– dimpotriva, multi am sustinut si sustinem activ si concret aceste lucruri (exemplu– si disclaimer in acelasi timp: sunt Advanced Fellow al Institutului UBB-STAR in acest moment)– dar de aici pana la a face pact, intr-un fel sau altul, cu diversi/ diverse indivizi/ personaje/ structuri care nu au nimic in comun cu ce presupune cercetarea stiintifica (sau educatia superioara) dar se intampla sa se afle la pupitrele diverselor ministere/ universitati/ institutii de resort este… enorm. Acolo vad eu marea diferenta. Voi, cei care, probabil (si sper) inconstient, uneori indemnati sau incurajati (echivalent pentru scop: sustineti neutralitatea) la asemenea *coabitari*, pentru mici succese de scurta si incerta durata, apareti de fapt, si zic asta cu tristete, oarecum contraproductivi pentru progresul general si de lunga durata (NB. din nou, ma refer desigur la atitudinea, neutra sau chiar ostila…, fata de revolutie generala in sistem, si deloc la potentialul stiintific, pe care il respect si admir la multi dintre voi– ceea ce face insa lucrurile si mai dramatice, pentru ca e vorba de un risc de a pierde totul, cu toate ca potential enorm exista); s-ar putea ca, partial (si mai ales in cazul acelor dintre voi care ati fost in afara la institutii top si la un moment dat v-ati intors in tara permanet), sa fie din cauza ca sunteti in sistem si ca… ati amortit (sau ati fost vaccinati cu ce nu trebuia)… So, wake up, my friends… inca nu s-a castigat *nimic*.

        Pe scurt si ca incheiere, deci. Solutiile propuse de mine (mai multe si mai variate decat ceea ce amintesti tu mai sus; acel institut era doar un exemplu, oarecum singular si specific de fapt Economicelor pentru a fi de succes, clar complementar multor altora) si, evident si inaintea mea, de multi altii (e.g., de Tudor Oprea, care efectiv m-a inspirat la un moment dat prin ceea ce a scris anterior, sa ma dedic si eu cauzei– diferenta e, probabil, ca eu sunt departe de fi pierdut speranta…), au fost deja folosite in diferite alte situatii, setting-uri, setup-uri, unele foarte asemanatoare Romaniei de astazi in context (vezi, de exemplu, Italia sau Spania acum 10 ani, Olanda sau Belgia acum vreo 30-40 de ani etc– in unele din acestea si acum existand desigur variatii mari, geografice sau cross-disciplinare etc,… dar oricum cu progres evident, oricum l-ai masura, fata de ce avem in RO, si fata de ce e de asteptat inca sa avem pentru foarte multe decenii daca lucrurile continua tot asa). De ce nu ar functiona aici? De ce am fi noi diferiti? De ce voi cei care v-ati intors ati pierdut, aparent, din spiritul acela reformator in acest context?… Da, depinde in particular de voi, cei care efectiv munciti in cercetare, si nu direct de cei de sus, dar mult mai mult intr-un sens diferit de cel interpretat de tine/ altii dintre voi, care ii implica automat, dar indirect, pe cei care va conduc… destinele. Stop compromising, for whatever reasons, and ask what is and should be yours.

        SB. Link/ul tau de mai sus ma duce la pagina star a UVT/ului, deci ceva nu a mers.

  3. gabrielistrate zice:

    Sebi, la mine clar e vorba de FOARTE multe nuante (deh, sunt matematician), dar nu-mi pune, te rog, in gura lucruri pe care nu le-am spus. Cred ca foarte multe lucruri pe care mi le reprosezi le „citesti tu printre randuri”.

    Am spus eu ca n-ar fi buna o schimbare de sus in jos ? Am spus ca NU CRED ca se va intampla asa ceva, ceea ce e cu totul altrceva ! Uita-te la cat s-a vorbit din 2004 incoace si spune-mi daca crezi ca peste cinci ani n-o sa ceri aceleasi lucruri.

    Spui „sa taiem capetele proaste”. Cum crezi ca o poti face, LA MODUL PRACTIC ? Nu de alta, dar „cei din fruntea bucatelor” sunt pusi acolo de votul societatii romanesti. Daca ai vreo reteta magica pentru a face populatia Romaniei mai putin conserrvatoare, si a o determina sa voteze altfel decat o face, te rog sa imi spui si mie. Pentru moment ma marginesc sa spun ca ceva in sensul asta a fost incercat, fara mare succes, de un anumit prieten de-al meu … sper ca solutia ta nu obliga pe nimeni sa …. intre in PSD 🙂 🙂

    Ce am spus in privinta populatiei Romaniei e valabil si in domeniul universitar,conducrerea universitatilor fiind aleasa prin votul comunitatii (legea Funeriu).

    Despre „compromisuri”: sunt curios, ce compromisuri fac, sau crezi ca indemn sa se faca ? E adevarat, nu cred in revolutii, imi place sa fiu realist, nuantat si sunt fan „real politk”. Eventual poti spune ca nu am fost agresiv cu unii colegi de departament care nu fac cercetare: politetea si colegialitatea la mine trec inainte de orice. Sunt insa intr-un departament in care „lucrurile merg bine” (cat se poate asta in Romania), si o parte din colegii de genul asta fac corvoade birocratice pe care legea actuala le impune, si care ii lasa ceva mai liberi pe cei care vor sa faca cercetare, si, crucial, fara sa le puna piedici. Nu cred ca lucrurile merg bine intr-un colectiv scindat (am in minte exemplul matematicii la Unibuc in anii ’90), de asta nu am aratat nimic „superior” in momentul intoarcerii mele. Nici macar nu mai sunt atat de unic – din cam 30 de persoane, 9 au doctorate/postdoc in strainatate.

    In rest: nu m-am inscris in PSD :), n-am dat doctorate pe banda, n-am contribuit la criterii proaste, nici la avansarea cuiva care nu merita, am preferat sa public putin dar bine profesional, crucial, lucrand cu cei cativa oameni din jurul meu pe probleme „curente afara” pe care in Romania nu mai lucreaza practic nimeni. Sa aduc, cu alte cuvinte, un mic progres *acolo unde imi sta mie in putere sa o fac*.

    Apropo de „blandete”: fusesem propus sa fac parte dintr-o comisie de abiitare (pana la urma nu am acceptat). Era o poveste romanesca, desi una relativ inofensiva (persoana indeplinea -cam la limita- criteriile de abilitare, urma sa iasa la pensie, nu avea de gand sa aiba doctoranzi, etc) – in fine, nu am acceptat sa fac parte din oomisie. Am aflat ulterior, cu amuzament, ca persoana (care, altfel, ma cunoaste de mai bine de 30 de ani) … murea de frica: „Gabi e prea dur”.

    Faptul ca reintoarcerea unei parti a celor plecati, chiar in conditiile existente azi, ar fi un lucru pozitiv, poate singurul care ar schimba lucrurile, ei bine, in lucrul asta cred. Exemplele de publicare (in informatica) pe care le-am dat, sa stii ca sunt la nivel echivalent „Games and Economic Behavior” sau chiar mai sus. Nu e nevoia mea de stiri bune – in fond oamenii publica cum am invatat sa o faca in strainatate. Si nici n-a fost o culpabilizare a celor care nu se intorc – cred cu tarie in libertatea individuala si in dreptul fiecaruia de a alege.

    Mai e un singur lucru pe care vreau sa il spun: se poate ca la un moment dat sa se ajunga la o solutie care sa „curete” sistemul, atunci cand Romania va putea asigura salarii decente celor din sistemul universitar, si in consecinta va avea de unde alege. Pana atunci e ca in fotbal: visam sa castigam Liga Campionilor cu jucatori de doi lei (singurii pe care ni-i permitem). Altii nu vin pentru ca salariul e prea mic, si echipele nu performeaza. Asta (plus lipsa capitalului social in Romania) e ce diferentiaza pe moment situatia Romaniei de Italia, Spania (nu ca lucrurile ar sta chiar atat de bine in tarile astea, mai ales Italia).

    Din pacate – ca si fotbalul – stiinta devine un joc accesibil celor bogati – nu atat de mult la matematica sau informatica – dar sigur la medicina, fizica, chimie. E posibil sa existe domenii care vor prospera si altele care vor stagna/da inapoi – optimismul meu relativ in privinta informaticii nu se transfera altor domenii.

    Peace,
    G.

    • Din nou, nu interpreta intr-un registru ad hominem :-). Tu si altii sunteti oameni din interior de care este mare nevoie, deci criticile mele (e drept, uneori foarte directe) trebuie interpretate constructiv :-).
      Cateva reactii rapide:
      – nu e vorba ca citesc printre randuri (dupa cum, sper, vei vedea si mai jos), ci ca nu am din pacate timpul necesar pentru comentarii prea lungi/ detaliate, timpul fiind totusi scump… deci imi asum o mea culpa (si in continuare aici…), dar, si deci, din alt motiv. Pot sa iti dau insa legaturi la (colectii de) materiale mult mai complete, desi clar nu exhaustive, unde detaliez multe de aici, vezi de exemplu http://www.sebastianbuhai.com/essays/ sau http://www.sebastianbuhai.com/media-coverage/ etc
      – zici ca citesc printre randuri si ca tu nu spui ca nu ar fi bune, ci *crezi* ca anumite lucruri nu se pot intampla: exact asta ziceam. Pe langa faptul ca ajungi la self-fulfilling prophecies, a-ti exprima repetat si public aceste crezuri e detrimental pentru ceilalti din jurul tau, mai tineri, mai neexperimentati (chiar daca motivati), care ar vrea sa le dai un exemplu. Deci ai o responsabilitate in plus, Gabi… poate am scris eu printre randuri, dar asta doream sa zic. :-).
      – chestia asta cu ‘democratia majoritara e de vina’ mi se arunca in fata tot timpul, si de toti cei care suntei in sistem. Insa nu e deloc asa. Rolul vostru, al celor rasariti, vizibili ( in cele mai multe cazuri avand acel „exposure” din afara la momentul cand v-ati intors in tara) este, inter alia desigur, acela de a cultiva spiritul acela de etica si integritate in academe, si deci de a influenta pe cei care pot intelege. In momentul cand tu, si altii ca tine, afirmati in continuu ca nu credeti ca se poate schimba ceva fundamental si ca trebuie sa continuati „taking as given all else”, deja e super contraproductiv. De fapt, ii descurajati. Din nou, in Olanda acum 30 si ceva de ani, si ma refer la Economice aici, cei capabili s-au ridicat impotriva celor incapabili dar vechi in sistem prin orice mijloace la indemana: razi de ei in seminarii, ii faci harcea-parcea in fata studentilor, indiferent ca ti/e sef, sau decan, sau rector, sau ministru. All that mattered is scientific ability./ productivity/ output si cei care au avut asta, au avut cuvantul final. Iti pot da exemple similare din regimuri si in prezent mai similare celui de la noi, precum din Italia, Portugalia, Spania. Le/am dat deja, de fapt, in multe din eseurile sau interviurile mele etc.
      – compromisuri: pur si simplu ca (si nu zic neaparat de cazul tau pentru ca nu stiu detaliile, dar in genere) aveti directori de departamente, decani, rectori, ministri uneori agramati, sa nu mai zicem paraleli oricarei capacitati stiintifice (pe CV-uri si liste de publicatii, nu speculatii), si nu va revoltati PUBLIC fata de asta, este un compromis. Deci sa incepem de acolo. As putea intelege ca unii v-ati intors pe ratiuni (de exemplu) familiale si toate locurile posibile unde ati putea fi in tara sunt asa, insa asta nu va impiedica sa va revoltati impotriva acestui lucru, sa puneti presiune impotriva unor decision makers de tipul asta, care decid de fapt, pana la urma, viata voastra. Pasivitatea si neutralitatea asta nu va ajuta. Nu am militat niciodata pentru violenta (dincolo de cea metaforica), dar fost si voi ramane impotriva pasivitatii si neutralitatii, si asta mai ales in cazul vostru, cei care stiu ce ar trebui facut, si ar putea, ajutati de cei din afara, sa faca.
      – a propos, nu e vorba de ideologie. Incompetenta e transpartinica, faptul ca mentionezi doar PSD imi apare oarecum neasteptat de la tine. Inca astept sa vad pe oricine altcineva, din orice alt partid, care sa fie in stare sa articuleze un program coerent la nivel de cercetare sau educatie superioara (and, e.g., let’s not talk about your UVT Rector here, un om care nu stie nici macar ce trebuie sa faca si sa nu faca cand universitatea sa se ofera sa gazduiasca o conferinta internationala, top la nivel global…)
      – Gabi, „Games and Economic Behavior” este, din nou, peste mediu, peste decent…, dar atat, ne oprim acolo… pana la *excelenta* mai este… mult (in Econ). In fine, facem digresiuni deja si oricum timp nu este. Dar ar fi desigur nemaipomenit ca o proportie decenta a lumii pe Econ din tara sa *incerce* sa publice la acest nivel, sa zicem in 5 ani de acum inainte. O schema de incentives potrivite (incluzand atat carrots cat si sticks, desigur), plus incurajarea si atitudinea voastra pozitiva in general (vezi mai sus), nu pot desigur decat sa ajute; iar, intr-o prima faza, niste „disincentives” de a publica maculatura ar trebui concretizate prioritar. Insa cum vreti sa faceti asta daca cei care pot sa decida (sau macar sa propuna schimbarile) sunt sub nivelul cerintelor pentru titlul de doctor in majoritatea universitatilor din top 500 pe discipline (din nou, am in vizor Economicele, situatia s-ar putea sa fie diferita, sau mult diferita, in alte parti).
      – NU e vorba de fonduri (nu suntem in academe pentru fonduri, daca asta am fi urmarit am fi in alte sectoare; analogia ta cu fotbalul e mai mult decat imperfecta, dar nu vreau sa fac digresiuni). E vorba de a avea un sistem integru, bazat pur pe merit, in care sa te intorci. De acolo incepi. Asta nu se pricepe. Cand oameni care nu au absolut nici un merit stiintific au in maine destinele cercetarii/ educatiei superioare, nu ai la ce sa te intorci. Nu daca ai principii si nu faci compromisuri, vezi mai sus. Nu poti sa lucrezi SUB NULITATI CU PUTERE DE DECIZIE https://twitter.com/sbuhai/status/923892798885122050. Ce puteti voi face? Fiti mai vocali. Si lasati-o balta cu „se poate si asa”. Nu se poate, ce vedeti e de scurta durata, si incert, chiar daca aveti una, doua roze pe ici, pe colo… Food for serious thought.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s