Despre abilitare

Ad Astra a obţinut in instanţă anularea ordinului de ministru prin care se modifica procesul de abilitare. Conform ştirii, 103 persoane ar fi obţinut acest titlu in perioada de timp in care OM a acţionat.

Intâmplarea face să mă număr printre cei 103. Şi să fi fost o bună bucată de vreme membru Ad-Astra.

Polemici pe tema asta conduc inevitabil (in România) la comentarii despre „cei 103”, oameni care ar fi avut nevoie de ordinul de ministru pentru a se abilita, etc, etc: urmăriţi de exemplu discuţiile pe marginea ştirii. Aşa că mă simt obligat să spun in mod public următoarele:

  • nu am avut vreun avantaj de pe urma modificării metodologiei.  Indeplineam condiţiile de abilitare cele mai dure, cele din 2011 (in care conferinţele de informatică erau punctate foarte slab). Am continuat să le indeplinesc pe toate, din 2011 până azi, indiferent de variantă. Intârzierea cu care mi-am susţinut abilitarea are o singură explicaţie: intârzierea/lenea cu care mi-am redactat teza de abilitare (cuvântul care explică cel mai bine situaţia este unul in engleză: „procrastination”). Am, de altfel,  convingerea că sunt prea multe doctoranzi/doctori in România, şi că doctoratul e un proces mai extenuant decât se intâplă – de regulă – la noi, inclusiv pentru conducător.
  • pe mine schimbarea metodologiei nu m-a ajutat. In februarie 2015 când a venit ordinul de ministru teza mea era aproape definitivată (am depus-o in aprilie). In engleză (aşa am şi susţinut-o). Disponibilă public in format complet. Anunţul a fost public (paranteză: site-ul studiilor doctorale la UVT mi se pare unul foarte bun) Comisia mea a cuprins un evaluator străin (Gabor Galambos, un al doilea fiind din afara Timişoarei, Gabriel Ciobanu). Am avut  intrebări de la public (mi-au pus intrebări Marius Minea sau/şi Radu Marinescu, nu-mi mai amintesc bine). Aşa incât procesul nu a diferit in mod substanţial de unul anterior ordinului de ministru.
  • nu mă simt parte a vreunui „grup de 103 persoane care şi-au luat abilitarea pe baza ordinului de ministru” (vezi comentariul minstrului Câmpeanu), şi nu imi doresc să fiu implicat in vreun fel in polemici pe tema asta. Nu ştiu dacă hotărârea imi afectează sau nu dreptul de a conduce doctorate : n-am fost bun vreodată la interpretarea legilor, nu am incredere in instituţia justiţiei şi nici in stabilitatea socială a soluţiilor obţinute in felul ăsta.  Dacă va fi nevoie o voi lua de la capăt cu procesul de abilitare.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s