Malthus şi doctoratele

Despre America, dar relevant şi pentru România.

„[…] In this note, we ask the basic question of ‘Are we producing more PhDs than needed?’ We take a systems approach and offer a ‘birth rate’ perspective: professors graduate PhDs who later become professors themselves, an analogue to how a population grows. We show that the reproduction rate in academia is very high. For example, in engineering, a professor in the US graduates 7.8 new PhDs during his/her whole career on average, and only one of these graduates can replace the professor’s position. This implies that in a steady state,
only 12.8% of PhD graduates can attain academic positions in the USA. The key insight
is that the system in many places is saturated, far beyond capacity to absorb new PhDs
in academia at the rates that they are being produced […]”

De aici.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în politica_ştiinţei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Malthus şi doctoratele

  1. Liviu Ornea zice:

    Presupunerea de plecare e falsă (nu neapărat și concluzia la care ajunge). Un doctor în inginerie (și nunumai) poate lucra în industrie. În umanioare mulți își dau doctoratul doar ca să se simtă împliniți, nu neapărat pentru un job academic.

    • gabrielistrate zice:

      Poate o fi mai bine in alte domenii inginereşti. In informatică, cu excepţia cazului in care iţi duci ideea in piaţă incepând propria ta companie şi a unor cazuri „aurite” nerelevante statistic (lucrul intr-un institut de cercetare privat, gen Microsoft Research – inutil să spun că nu găseşti aşa ceva la noi) nu mi se pare că doctoratul ţi-ar folosi in mod semnificativ in plus faţă de master(-ul de acolo, care e mai serios ca la noi).

      Bine, nu ăsta e motivul pentru care am postat, ci obsesia mea că toate lucrurile astea trebuie privite dintr-o perspectivă sistemică (pentru a inţelege la ce mă refer când spun „sistemic” uită-te, dacă o găseşti, pe cartea lui John Stearman Business Dynamics: Systems Thinking and Modeling for a Complex World). Există mecanisme, unele descrise de sociologi ca Luhmann (vezi, de exemplu, o scurtă descriere a mecanismelor descrise de Luhmann – aplicate la universităţi – aici: http://www.contributors.ro/sinteze/de-ce-universitatea-nu-este-o-intreprindere-i/ ) prin care un sistem izolat are capacitate de a se autoreproduce. Alte lucruri care ţin de „sistemic” includ, de exemplu, feedback-ul indus de „adaptarea” subiecţilor la măsurile luate (inventarea de reviste ISI e un exemplu).

      Mi se pare că lucrurile de genul ăsta trebuie avute in vedere când vorbim unde am vrea să ajungem, şi care variantă ar fi mai bună. O speranţă de genul „vom da o lege iar lucrurile vor fi bine pe urmă” nu e suficientă.

      Numai bine,
      G.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s