Abilitarea

E vina mea că am intârziat atâta cu procesul de abilitare incât … s-a schimbat metodologia. Azi a apărut  cea nouă Monitorul Oficial. Despre subiectul acesta a scris recent in Observator Cultural Liviu Ornea.

In cazul meu strict personal nu sunt schimbări prea mari: teza e practic gata. Indeplineam criteriile Funeriu, le indeplinesc pe cele curente, criteriile nu s-au schimbat recent (şi, oricum, la informatică ele nu sunt atât de maligne ca la alte discipline).

Se elimină (din câte inţeleg) suma de 6500 de lei (pe care oricum o plătea UVT-ul, prin decizie internă, pentru orice abilitat). Voi trimite teza local, şi abia după susţinere la Bucureşti (insâ, din ce am văzut până acum, nu cred că existau comisii cu adevărat „adversare”, inclusiv in metodologia Funeriu). Timişoara este oricum suficient de apropiată de graniţa de vest incât oameni decenţi din vecinătatea apropiată (Budapesta de exemplu) să poată trage o fugă 🙂 Şi cred că va exista inţelegere pentru ideea asta, local.

Nu pretind deloc că nu sunt elemente negative in noua metodologie. Sunt (de exemplu Articolul 6(2), 19, 20). Dar materializarea lor depinde mai curând de o veche problemă in universităţile din România: atmosfera internă. In departamentele in care dinamica e pozitivă probleme de genul ăsta nu vor apărea. Problemele vor apărea in locurile cu „şefi pe stil vechi”, care vor să controleze fiecare aspect din departamentele lor.

Poate că e chiar mai bine aşa, factorul politic să păstreze doar un control  la nivel „macro”, prin evaluarea activităţii departamentului, lăsând „bucătăria” pe plan local: până la urmă „fiecare pasăre pe limba ei piere”, politica de resurse umane e o componentă care poate face diferenţa intre instituţii. Nu putem obliga pe nimeni să meargă spre bine :), iar valorile (puţine) existente in ţară vor migra spre locurile ceva mai bune.

Un exemplu pozitiv de genul ăsta, din afara Timişoarei: informatica bucureşteană i-a angajat recent pe Traian Şerbănuţă, Laurenţiu Leuştean, Florentin Ipate, Andrei Păun. Nu e deloc puţin lucru.

Revenind la articolul lui Liviu: e unul foarte lucid, recunoscând (ca şi raportul TT-G3A, pe care-l critică Lucian) faptul că subfinanţarea invăţământului superior şi cercetării e principala problemă a sistemului: in absenţa (până la urmă) a unui nivel de salarizare corespunzător (cum se intâmplă cât de cât, de exemplu, in ţările din vecinătatea Timişoarei) n-ai cum vorbi de o politică de resurse umane  cu adevărat proactivă.

Probabil că in activitatea de lobby pro-ştiinţă trebuie inceput de mult mai jos: să convingem politicienii că merită să investească in sistem. Lucru deloc uşor intr-o ţară care nu dă doi bani pe cunoaştere in sine.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Abilitarea

  1. Lucian zice:

    Sper ca e clar ca problema pe care o am eu referitor la raportul TT-G3A nu este cu evidentierea lipsei de finantare. E clar de la o posta ca sistemul e subfinantat.

    Ai ascultat Cafeneaua de stiinta cu membrii raportului ?

  2. gabrielistrate zice:

    Salut,

    Da, imi e clar (si am ascultat emisiunea). Eu cred ca si membrii TT-G3A vor cam acelasi lucru, diferenta e raportarea la personalul existent prin universitati, in situatia financiara existenta.

    Eu sunt mai curand moderat in privinta asta: e loc si pentru oameni care sa tina cursurile de anul intai cu studenti tampiti (sa-ti povestesc la ce nivel infiorator vin in facultati ? Ar fi minunat sa pot avea studenti ca la M.I.T., dar nu-i vei avea, Bologna a masificat invatamantul.) La drept vorbind, oamenii astia nici nu ar trebui sa aiba doctorat, nu trebuie sa fii cercetator bun ca sa predai structuri de date. Si sa ii reinveti pe studenti lucruri pe care trebuiau sa le stie din clasa a 10 a, gen „cat fac combinari de 5 luate cate 3” ?

    E loc in sistem si pentru oameni care sa faca administratie (proiecte – birocratice – pt infrastructura, planuri de invatamant pt undergraduate, bugete, proiecte cu industria, POSDRU, etc), Eu unul nu ma simt bun la asta si nici nu vreau sa-mi pierd timpul cu asa ceva. Lasa-i pe putinii buni la cercetare sa faca ce vor si ce stiu, adica cercetare, si sa faca masterele/doctoratele mai serioase (pe conducatorii de acum ii poti marginaliza usor fara sa le negi dreptul de a conduce: pune criterii foarte dure la finantarea (de catre stat) a doctoratelor. Nu in output – nu forta doctorandul la compromisuri in ce priveste publicarea, asa il inveti prost de la inceput – ci in input)

    Cum sa nu dai toata puterea sefilor locali pe partea de cercetare ?

    Cumva sistemul francez gen CNRS (cu admitere nationala – dura – , in care esti afiliat la un laborator de cercetare/scoala doctorala intr-o universitate) cuplat cu o ierarhizare serioasa a universitatilor pe partea de cercetare avea destul sens la noi. Puteai impune astfel calitate intr-un sistem ceva mai mic, fara sa iti ridici in cap toti oamenii existenti in universitati.

    My two cents …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s