Revistele ştiinţifice româneşti, intre indexarea ISI şi excelenţa realã

Intr-un mesaj mai vechi mã refeream la apariţia revistelor româneşti indexate ISI ca rãspuns la cerinţele nou introduse (la acel moment) in sistemul universitar, cele legate de publicarea in reviste indexate ISI. Discutam acel caz drept exemplu de adaptare a sistemului la „reforme” care ating forma, mai curând decât fondul problemei: slaba conectare a cercetãrii româneşti la mediul ştiinţific internaţional.

Mesajul meu vechi era unul bazat pe impresii subiective, fãrã vreun suport empiric. Un interesant articol publicat recent in Revista Românã de politica ştiinţei şi scientometrie de cãtre Bogdan Dumitrescu (de la Politehnica bucureşteanã) pare sã le ofere o convingãtoare fundamentare cantitativã.

Dl. Dumitrescu a ales sã investigheze procentul de autocitãri din revistele româneşti ISI, oferind, comparativ, o analizã a revistelor principale din domeniul domniei sale (prelucrarea semnalelor). Deloc surprinzãtor pentru mine revistele pe care le percep drept bune – dintre revistele ISI romneşti – au in general o ratã a autocitãrilor sub 20%. Dimpotrivã, cele pe care le percep drept slabe se situeazã peste 40%.

Ce putem observa ? In primul rând, creşterea numãrului de reviste ISI nu a condus la crearea unui numãr mare de publicaţii „de impact” (presupunând cã impactul e cumva corelat cu citarea in alte reviste). Dimpotrivã majoritatea revistelor nou-create par sã serveascã scopului pentru care (am afirmat) au fost create: acela de a oferi un „debuşeu ISI” pentru destui din cercetãtorii români.

Revistele „vechi” par (cel puţin in domeniul matematicii) ceva mai bune decât cele mai noi, deşi acestea din urmã le intrec uneori când vine vorba de indicatori manipulabili precum factorul de impact. Par sã existe diferenţe intre domenii (sau care reflectã cel puţin specificul revistei). Un argument in plus pentru o judecatã nuanţatã, in defavoarea unei bazate mecanic, „in orb” (şi in mod exclusiv) pe indicatori numerici.

In final, o ultimã observaţie: „recordul” in materie de autocitãri nu este deţinut de celebru-infama „Metalurgia Internaţional”, ci de o revistã din domeniul ştiinţelor sociale: Revista de Cercetare şi Intervenţie Socialã.

Nu sugerez in niciun caz  faptul cã aceastã revistã sau, mai general,  cele de ştiinţe sociale sunt neapãrat mai slabe  decât cele din ştiinţe/inginerie. Dimpotrivã o evaluare subiectiv-superficialã pare sã-mi indice faptul  cã revista e „mai cinstitã” decât altele. E pur şi simplu consecinţa unei atitudini autiste din partea „socialilor” noştri care-i condamnã (nu intotdeauna pe drept) la marginalitate.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în politica_ştiinţei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s