Fãrã titlu

Nu mã simt foarte calificat sã comentez prea mult evenimentele in curs: privilegiat de calificarea pe care o am (şi de noroc) trãiesc doar incomplet in România realã; culturalmente (dupã cum v-aţi dat probabil seama) şi mai puţin.

La nivel istoric toate câte se intâmplã zilele astea sunt, probabil, prea puţin relevante. In bunã tradiţie româneascã, consecvenţa in idei conteazã prea puţin: un fost ştab din perioada comunismului şi-a asumat in ultimii ani un program eminamente neoconservator. De fapt n-ar trebui sã mã mir: s-a intâmplat şi la case mai mari; dacã mã gândesc la un Vladimir Tismãneanu suntem perfect sincroni.

Ca fost trãitor in altã societate (unul care putea sã o facã, dacã voia, şi azi) ce mi se pare evident e lucrul urmãtor: spre deosebire de America, la noi nu existã un romanian dream. Visul românesc e, aparent, unul perfect liberal: prin noi inşine. Glumesc amar, evident: cine e interesat de comportamentul uman nu poate gândi in mod real aşa. In orice caz, consumismul din ultimii ani a mascat problemele de fond din societatea româneascã. Cât mai existã (şi nu a fost ucis de crizã) consumismul nostru işi aratã in zilele astea limitele.

Imi e antipatic Victor Ponta. Nici Crin Antonescu nu e prea departe (Bãsescu e lustrabil – pentru mine el nu a contat vreodatã electoral). Dar dacã le-aş putea da un sfat (in calitate de cercetãtor in domeniul simulãrilor sociale, interesat de teoria jocurilor, raţionalitate limitatã şi comportamentul uman real)  sfatul pe care l-aş da, concret, e unul singur:  avem nevoie de un romanian dream. Unul explicabil pãrinţilor mei. Unul pentru oamenii simpli, care nu au experienţa mea de viaţã – sau opţiunile mele de supravieţuire in afara României (dacã e cazul).

Imi e clar cã, strict personal, pentru moment aş pierde bani dintr-un astfel de aranjament. Dar nu vãd altã alternativã.

P.S. Şi totuşi (apropo de forţa uneori ciudatã a ideilor) … imi place Timişoara, dupã cum am spus in repetate rânduri pe acest blog 🙂 Poate cã in sfârşit pãrinţii şi prietenii mei vor inţelege in sfârşit de ce, dincolo de atracţia pentru Piaţa Unirii şi Piaţa Operei 🙂  Pur şi simplu anumite idei au un loc al lor. Dacã s-ar fi aplicat (in sensul ei originar) proclamaţia de la Timişoara, numele Bãsescu, Boc, Marga ar fi insemnat prea puţin in ziua de azi. O opţiune a lui GI  (la fel de puţin militant ca şi azi 🙂 ) din anii’90. Una pe care societatea româneascã a ales sã n-o urmeze. Nu mã plâng: când trãieşti intr-o colectivitate inveţi cã societatea s-ar putea sã nu funcţioneze cum vrei tu. E preţul care trebuie plãtit – dacã vezi dincolo de propria-ţi persoanã şi trãieşti (la modul profund) intr-o anume societate;  – chiar fiind un singuratic …

PPS. Şi totuşi nu-mi pare rãu cã sunt martor – fie şi dintr-un Cluj cu zãpadã pe strãzi – unor astfel de evenimente.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s