Teoria Jocurilor şi presa de la noi

Dupã plasarea lui Adrian Mutu in descendenţa lui Carnap presa din România se aventureazã pe tãrâmul teoriei jocurilor.

La inceput n-am stiut la ce „paradox al şantajistului” se referã doamna Lupea: „paradoxul” respectiv e departe de a fi o noţiune consacratã a teoriei jocurilor. Pânã la urmã am gãsit un articol de presã al lui Robert Aumann, care incerca sã aplice teoria jocurilor conflictului israelo-palestinian.

Nu reproşez prea mult editorialistei faptul cã acordã unui simplu articol de presã un credit destinat in cel mai bun caz unuia publicat in literatura de specialitate. Sau neluarea in consideraţie a faptului cã vederile lui Robert Aumann in privinţa conflictului israelo-palestinian, in politicã in general, sunt controversate (to say the least). Acestea sunt fineţuri pe care nu le putem cere presei din România.

Sã revin la articolul din Evenimentul Zilei. Limbajul e unul „colorat emoţional”, termenii folosiţi sunt departe de a fi neutri: „cererile excesive ale lui Crin Antonescu”, „şantajul lui Crin Antonescu”, PSD decãzut de la „statutul de elefant al politicii la cel de şoricel al lui Crin Antonescu”.

Nu sunt prea interesat de conţinutul consideraţiilor politice din articolul respectiv. Mai curând mã iritã incercarea de a impresiona prin referinţe aparent „intelectuale”, nedublate de mãsura şi echilibrul stilistic necesar unei comunicãri bazate pe astfel de argumente.

Aşa incât in locul unei analize psihologice a motivaţiilor liderilor PSD[1] sper sã citesc in curând sub semnãtura doamnei Lupea

  • o transpunere completã in cadrul politic românesc a discuţiei din articolul lui Aumann: domnia sa a adaptat doar partea cea mai uşoarã a argumentelor – repet, controversate – ale lui Aumann. Sunt porţiuni mai interesante din acest articol (de exemplu cea legatã de jocurile repetate)  care nu au fost „comunicate” cititorilor Ev.Z. :).
  • de ce nu ? O discuţie mai cuprinzãtoare a condiţiilor epistemice de raţionalitate a echilibrelor din teoria jocurilor – datorate lui Aumann şi Brandenburger 🙂[2][3].

NOTE:

  1. [INAPOI] Sincer, nu mi se pare foarte interesant sã inţeleg ce gândeşte Victor Ponta :).
  2. [INAPOI] Apropo, evident cã in condiţiile specificate implicit de situaţia descrisã in articol – C. şi P. joacã un „ultimatum game”, P. preferã impãrţirea 50-50  (dar nu şi o variantã mai puţin avantajoasã) necooperãrii , C. ştie acest lucru – soluţia 50-50 e rezultatul optim pentru jucãtori raţionali. Niciun paradox pentru cine cunoaşte teoria jocurilor…
  3. [INAPOI] Sper cã realizaţi cã aceastã sugestie nu e una complet serioasã 🙂
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în teoria jocurilor. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s