Despre problemele universitãţilor altora (şi forme fãrã fond – la noi)

Pentru mine destule weekend-uri sunt prilej de urmãrire a excelentei serii BookTV de pe canalul public american CSPAN-2. Când eram in America o fãceam la televizor; din fericire azi experienţa poate fi repetatã (minus diferenţa de fus orar) din orice colţ al lumii cu ajutorul Internetului.

Un program de acum câteva sãptãmâni a cuprins o discuţie despre  „Higher Education ?”, o carte care abordeazã problema costurilor excesive (şi calitãţii discutabile) ale sistemului de invãţãmânt superior american, cu accent special pe Universitãţile din Ivy League.

Trebuie spus cã pe lângã cariera jurnalisticã, autorii au o experienţã universitarã semnificativã: Andrew Hacker predã la Queens College, dupã mulţi ani petrecuţi la Cornell, iar  Claudia Dreifus e  profesor adjunct la Columbia. Aşa incât „Higher Education” s-a bucurat de suficientã atenţie in media americanã (de exemplu in  The Atlantic Monthly,  New York Times Book Review sau Diane Rehm Show pe postul public de radio NPR). Andrew Hacker chiar a apãrut in calitate de invitat la Colbert Report.

Dezbaterea mi-a provocat urmatoarea reflecţie (aparent şocantã): problemele universitãţilor americane de top seamãnã izbitor cu cele ale marilor cluburi de fotbal europene. Multe din acestea din urmã au investit bani grei in jucatori celebri, cu preţul propriei solvabilitãţi financiare. In cazul universitãţilor „preţul” investiţiilor in infrastructurã şi in „starurile universitare” recrutate a fost creşterea costului studiilor pânã la nivele pe care societatea (si economia)  americanã le suportã din ce in ce mai greu. Nu imi este deloc clar a priori dacã pe termen lung modelul lor e sustenabil: perioada excelenţei universitãţilor americane coincide deloc intâmplãtor cu perioada supremaţiei economice a acestei ţãri. Fãrã indoialã vorbim de cele mai bune universitãţi din lume la ora actualã. Nu insã, neapãrat, şi un model viabil in orice condiţii economice şi sociale [1] .

Ce putem invãţa din dezbaterea de mai sus ? In primul rând, cred, faptul cã problema reformei invãţãmântului e departe de a fi o problemã româneascã, ci e una quasi-globalã. Existã in toata lumea o presiune venitã din partea societãţii in care trãim, pe de o parte, din partea tehnologiei pe de alta [2].  Nu este clar ca instituţiile existente (şcoala şi universitatea intre altele) pot rãspunde acestor provocãri, şi societatea le pune din ce in ce mai mult in discuţie. Un singur exemplu, unul in care sunt direct interesat (dat fiind cã e legat de matematicã, şi coincide cu un interes de ordin recent pentru SAGE, un program open-source pentru calcul simbolic şi nu numai) e urmãtoarea prezentare TED pe care probabil cã ati vazut-o.

O alta  posibilã concluzie este faptul cã discuţia privind reforma invãţãmântului se poartã – la noi – in termeni complet inadecvaţi. Felul in care ne raportãm la reformã (despre acest subiect voi scrie mai pe larg ulterior) e marcat de obsesia româneascã dintotdeauna pentru „sincronizarea” cu Occidentul, neglijând posibilitatea ca „ţinta” la care ne raportãm sã fie una mişcãtoare.

Ce (imi) este clar e cã, atunci când e vorba de „proiectarea” unor instituţii sociale (precum sistemul de invãţãmânt) simpla copiere „prin lege” a unor modele (sau, şi mai rãu, a unor aspecte superficiale ale acestor modele) nu este suficientã. Nu, nu e un recurs la celebra teorie a formelor fara fond a lui Maiorescu; mai curând e vorba de felul in care interesele pe care le am in domeniul teoriei sistemelor complexe, a modelãrii dinamicii sociale in particular, mi-au modelat opiniile in aceastã privinţã. E un subiect pe care nu il dezvolt acum (pentru moment ma mãrginesc sã vã semnalez slide-urile unei prezentãri pe care am fãcut-o la un workshop satelit al European Conference on Complex Systems 2008). Promit  insã sã revin curând asupra lui.

NOTE:

  1. [INAPOI] Daca posibilitatea schimbãrii statutului universitãţilor americane de prestigiu pare aproape o blasfemie, se cuvine sã ne reamintim cã este vorba de construcţii umane. Şi ca orice astfel de instituţie, supusã schimbãrilor istoriei. Se cuvine sã ne amintim locul pe care il ocupa Universitatea din Göttingen in lumea matematicii inceputului de secol XX. Astãzi e un loc care conteazã incomparabil mai puţin. E posibil ca universitãţile din Ivy League sã nu fie altceva decât un produs de lux, viabil doar in anumite circumstanţe economice.
  2. [INAPOI] Lucrul acesta il „presimte” colegul Liviu Ornea intr-un articol recent din Observator Cultural.
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s