Şi incã o reclamã culturalã pentru un prieten …

Cu Adi Crãciun (disponibil in variantã academicã aici) sunt prieten din perioada minunatã 2007-2010, din Timişoara (incã mai avem de terminat de scris ceva lucrãri impreunã – plus cã se pare cã vom coopera in cadrul unui proiect)

Adi e o “figurã” in sensul bun al cuvântului. E un profesor iubit – vedeţi aici pãrerea candidã a unui student care ne-a prins pe amândoi – şi pe mulţi alţii de la Info@UVT.

Dar nu despre latura sa academicã vreau sã vorbesc aici – ci despre faptul cã Adi cântã intr-o formaţie, The Bad Days Will End. Care de curând şi-a lansat primul album “Detournement”.

Trebuie sã spun cã nu mã pricep prea bine la post-punk … dacã aş cânta intr-o formaţie, ea probabil ar cânta “post norteña” … Am şi lipsit (datoritã experienţei americane) la “lecţia brit” (cu excepţiile – anterioare, evident – Sisters of Mercy şi Cure, oarecum relevante, mi se pare, in cazul de faţã).

Ce mi se pare fascinant – şi Adi şi colegii lui meritã felicitãri pentru asta – e cã imi amintesc perfect momentul de acum câţiva ani când Adi şi-a luat chitarã electricã … cu imperfecţiunile inerente, mi se pare de domeniul incredibilului sã ajungi intr-un timp atât de scurt aici: